Astăzi vă invit să faceți cunoștință cu Ana și Lucian, recent deveniți #TheGrapas!
Mi-a fost tare drag să le fiu alături într-o zi de vineri pentru cununia lor civilă și baby shower-ul viitorului membru #TheGrapas – de altfel primul gender reveal/baby shower pe care l-am fotografiat până acum. Tot ce pot să zic e că mi-a plăcut și mai vreau!
De la primele discuții avute cu Ana și Lucian mi-am dat seama că vom colabora foarte bine deoarece am simțit că rezonăm și așa a și fost! Am fost entuziasmat să aud că au ales ca locație restaurantul By The Lake despre care auzisem numai de bine: cum că ar fi fotogenic și bine amenajat, practic un vis frumos pentru orice fotograf de eveniment.
După cununia civilă care a avut loc în capitală, am plecat către By The Lake unde aveau să mi se confirme toate lucrurile pe care le auzisem despre acest loc, însă în cazul de față nu are rost să va povestesc, las fotografiile să vorbească pentru mine.
Fiind eveniment cu dublă însemnătate cumva și emoțiile au fost la dublu: ziua lor a început cu emoții și s-a terminat cu și mai multe emoții când au aflat cam în ce culori pot decora camera viitorului membru al familiei. La acest carusel de emoții se adaugă niște oameni extraordinar de frumoși și fotogenici și n-ai cum să nu fii mulțumit de rezultat!
Aruncă o privire și asupra celorlalte postări de blog aici.
Lasă un comentariu